București
0744165594
organizator@exporocado.ro

Despre ExpoROCADO

ExpoROCADO este un proiect de suflet, este mai mult decât un Brand, este experiența și viața mea, a mea, a omului din spate, Roxana Costache Cripăț.

Viața a făcut ca lucrurile să evolueze într-o direcție pe care la început nu am înțeles-o, nu îi găseam miezul, era o viață frumoasă și atât, fără profunzimea emoției. Știam doar că am o viață frumoasă, că undeva acolo sus cineva mă iubește, nici nu mă gândeam vreodată că toate aceste experiențe, mai târziu se vor uni într-un buchet și va fi proiectul care azi poartă numele de ExpoROCADO.

Până pe la 20 de ani am dansat cu viața în direcția de mers a evoluției normale și firești a vieții, însă pe măsură ce timpul a trecut, am început să mă schimb, să cred că așa cum trăiam eu era în sensul invers al normalității, am început să caut normalitatea ca toți cei din jurul meu. Am început să mă conformez, să mă schimb, să intru în turmă, să fiu așa cum erau toți, să trăiesc în nevoi, în dorințe și mereu, mereu în proiecte de viitor.

Anii au trecut și am ajuns la acel moment în care căutările și întrebările mă urmăreau, în care mi se părea că obosesc pe drumul acela, am început să caut informații și răspunsuri prin cărți, prin cursuri, prin interacțiunea cu oamenii minunați pe care îi întâlneam prin prisma serviciului, și așa am început  să mă întorc înapoi către mine. Însă pe departe cel mai mare Maestru care m-a împins spre evoluție a fost Tatăl meu!

Aș aminti aici câțiva oameni , unora le voi da doar inițialele pentru că nu știu dacă vor să fie amintiți, altora le voi spune numele pentru că ei au fost treptele pe care am urcat pentru a devin EU: AD; AB; NG; Jean Cripăț, Maria Clara Castaneda, Joe Dispenza, Paula Mayer, Gregg Braden, Pablo Suterlin.

De ce este deosebit ExpoROCADO? Este locul unde evenimentele sunt trecute și integrate prin propria experiență, sunt evenimentele care aduc informații necesare mie și sufletului meu și apoi sunt împărtășite cu voi dragi participanți. Cum aș putea să vă ofer vouă ceva fără valoare, fără conținut, fără pasiune, pentru că asta ar însemna să îmi ofer mai întâi mie toate acestea. Acum știu că dacă tu te respecți pe tine și iți oferi ție poți oferi și altora ceva unic, lipsit de falsitate și confort financiar.

Toți cei care vor citi aceste rânduri vor înțelege că dincolo de orice, să oferi din ceea ce ai experiment este cel mai autentic fel de a împărtăși informația.

Ce este ExpoROCADO? Este un loc, unde veți găsi evenimente autentice, susținute de oameni adevărați, și informații care aduc evoluția ființei umane pe calea cea mai scurtă posibil, fără a ne pierde în labirintul informațional.

Așa ca dacă ești în căutarea unui eveniment care poate fi pentru armonia întregului tău, rămâi în contact cu mine, aici pe acest site.

Dacă vrei să îți organizez un eveniment atunci va trebui să îmi prezinți autenticitate ta, a celui care ai nevoie de serviciile mele.

Roxana Costache Cripăț